Amintiri ce m-au străfulgerat când am deschis o pungă de stafide
“Vali, ti omor!!” a dat buzna maică-mea peste mine și frate-miu în camera noastră. Eu tocmai mă ocupam să construiesc un regulator de viteză cu tranzistor pentru trenulețul electric - dar asta este altă poveste.
Acuma se uita la mine cu ochi furioși, roșie în obraji de furie.
“Di ci ai mâncat, mă, toate stafidele din borcan?!” îmi zicea ea în ritmul palmelor și pumnilor pe care se apucase să mi le aplice.
Eu m-am făcut mic și mi-am amintit deliciul pe care l-am simțit când le-am mâncat. Să nu credeți că le mâncasem ieri sau alaltăieri. Nici vorbă! Pe acele vremuri nu se găseau stafide decât poate o dată sau de două ori pe an. Veneau la alimentara o dată, cred că prin decembrie, și se vindeau imediat. Săraca maică-mea le punea imediat deoparte și le dosea, că știa că-mi plac la nebunie. Le punea deoparte pentru primăvară, pentru cozonacul de Paște.
Pe atunci eu eram la Școala Generală. Povestea se repeta în fiecare an, dar de data asta eram un pic mai măricel, cam prin a șasea sau a șaptea, că uite ce frumos îmi amintesc de deliciile din debara.
Școala generală îmi lăsa timp berechet, pentru că pe atunci nu ținea decât patru ore pe zi. Cu mers pe jos înspre și dinspre școală făceam poate 5 ore. Când nu rămâneam pe afară cu ceilalți copii, pentru că ploua sau cine știe pentru ce alte motive, stăteam prin casă.
Maică-mea era învățătoare la altă școală, deci avea cam același program. Dar nu venea imediat acasă, că mai se oprea prin piața Reșița. Îi plăcea foarte mult să se tocmească cu zarzavagiii și să vorbească cu ei. Alte dăți se mai oprea pe la vreo vecină la o cafea. Pe scurt, se întâmpla din când în când să mă ia câte o poftă de câte ceva și ea nu era acasă. Și uite așa, începeam eu raidul de control.
Mai întâi deschideam barul din mobila de bibliotecă din sufragerie. Ca să pot căuta acolo, trebuia să fiu super-sigur că nu mă vedea nimeni! Făceam asta doar cu frate-miu, cel mult. Deschideam barul și imediat simțeam mirosul proviziilor de acolo. Erau acolo niște sticle de whisky Ballantine’s. În zilele bune, vedeam acolo și vreun Johnnie Walker. Nu strâmbați din nas vă rog, doar astea se găseau pe atunci în România! Mai erau țigări Kent. Dar pe mine mă interesau cutiile cu bomboane de ciocolată sau cutiuțele acelea mici cu bobițe negre cu gust de pește - de fiecare dată le mâncam pe loc. Dar uite că de data asta nu era nici ciocolată și nici icre.
Închideam frumos barul și plecam înspre debara. Ușa de la debara se deschidea din bucătărie. Pe atunci puteam intra cu totul în acea cămăruță și începeam să mă uit mai detaliat. Dacă te luai după aparențe, acolo nu erau decât chestii banale. Adică toată lungimea peretelui din spate era ocupată de niște rafturi de metal instalate de taică-meu. Pe ele erau toate tigăile și oalele familiei. Mai jos era vreun sac de cartofi și unul de ceapă. Damigene goale. Mai sus, borcane cu tot felul de conserve de murături, varză, ardei, bulion. Și mai sus erau câteodată borcane cu magiun sau cu dulceață. Dar de data asta nu mai rămăseseră decât borcanele goale.
M-am întors în bucătărie ca să iau un scaun. Am pus scaunul în debara, m-am urcat pe el și uite așa am descoperit că, de fapt, nu toate borcanele erau goale! Unul avea în el stafide!! L-am înhățat, m-am dat jos cu el. Să nu credeți că borcanul acela de 820g ar fi fost plin cu stafide! Nici vorbă. Reușise maică-mea să pună deoparte așa, cam jumătate de borcan, poate mai puțin. Dar credeți că eu mă gândeam la asta pe atunci?
Am băgat mâna-n borcan până la cot și duse-au fost stafidele pe gâtlej în clipita următoare. Erau cele mai bune stafide! Sau așa au rămas ele în memoria mea, că altminteri sunt sigur că nu erau decât niște stafide amărâte care reușeau printr-o minune să treacă granița în România Socialistă cea care-și plătea integral datoria externă prin metoda înfometării noastre.
Și uite așa, cozonacul nostru din acea primăvară iarăși nu a mai avut stafide în el. Dar lasă, găsise mama în loc o cutie cu rahat și o alta cu cacao - care mie nu-mi plăcea și care scăpase ca prin minune din mâinile lui frate-miu.