Pe vremea lui Ceaușescu aveam de toate, cică
În fiecare început de iarnă, îmi revine această amintire. Diminețile sunt reci și umede, ploile de noiembrie ne amintesc de bucuria cu care am pus în dulap bocancii de iarnă astă primăvară. Este acuma timpul ca să-i scoatem din nou, iar pentru mine, este din nou timpul să zămbesc pe sub mustață.
…
Era prin iarna anului ‘88. Pe atunci mergeam la Facultatea de Electronică din București. Cursul de electrotehnică se ținea în amfiteatrul sediului din Polizu, pe lângă Gara de Nord. Era o sală veche, cu bănci și mese lăcuite maro. Îmi plăcea mirosul de vechi din acel amfiteatru.
Eram cu toții îmbrăcați de iarnă, care mai de care cu pulovere, pantaloni groși și bocanci. În amfiteatru domnea liniștea, iar proful ne preda “puntea Wheatstone”. Cum era un subiect pe care eu îl știam de prin liceu, m-am apucat să fac altceva. Pe acea vreme lucram la tot felul de amplificatoare și efecte de chitară. Mă mai bătea găndul să-mi fac și un sintetizator digital așa că mă gândeam de zor la una din acele scheme.
La un moment dat, profesorul și-a dat seama că eram absorbit de altceva așa că a venit lângă mine și a contemplat schema la care lucram, care sigur nu era “puntea Wheatstone”. Și face:
“Domnul Rusu se pare că stăpânește acest subiect, pentru că acuma lucrează la altceva, așa că îl invităm să meargă la tablă să facă dânsul demonstrația”
Clar știam! Așa că, prompt am mers la tablă, și-am început să fac demonstrația. În urma mea, proful a coborât spre catedră, se apropie lângă mine și își ridică ochii lui bulbucați dinspre bocancii mei:
“Aveți Insulated?” șoptește el. În acel moment, parcă eram doar eu și el în amfiteatru, ceilalți 150 de colegi - sau câți se prezentaseră în acea zi - dispăruseră.
“Da! Se găsesc în cămin, nu știați?”
…
Tare minunați mai erau acei bocanci, primii mei bocanci cu adevărat impermeabili. Nu ieșeam din ei toată iarna. Era vorba de niște bocanci făcuți în România pentru piața din occident, sub licență, și toată lumea le zicea Insulated. Eveau o talpă groasă, de culoare maro deschis, cusătură solidă înspre corpul din piele întoarsă. Urcau pe glezne și aveau întăritură în partea de sus. Se legau cu șireturi solide și lungi. Și aveam noi o tehnică să petrecem acel șiret în jurul fluierului piciorului ca să nu se desfacă din mers.
Acei bocanci nu se găseau în magazine. Nu erau destinați desfacerii pe piața din țară. Erau doar produși la noi. Dar, ca și în cazul atâtor alte produse de necesitate de pe acea vreme, se găseau doar la “bișnițari”. Pe atunci existau canale întregi de comerț subteran - sau cum se zice acuma “undergound”. Totul începea în fabrică, de unde era organizată sustragerea lor de pe linia de fabricație. Apoi, o întreagă rețea de cunoscuți și le pasau din mână în mână până i-am găsit eu la un coleg care locuia la Căminul Studențesc din Grozăvești.
Tot acolo, la bișnițarii din cămin, găseam și componente electronice, kituri de Cobra sau Bere Rahova. În acel an încă nu fumam, dar se găseau, bineînțeles, și țigări BT sau Kent!